Să învăţăm de la natură. Ea ne dă răspuns nu numai la toate întrebările, dar ne face mai buni, mai înţelepţi.
Victor Duţă (n. 1941), scriitor român
1. Aşezarea geografică
Comuna Creţeşti este situată în partea central-estică a ţării, la contactul a două subunităţi naturale ale Podişului Moldovei: Podişul Central Moldovenesc şi Dealurile Fălciului, la intersecţia paralelei de 46º 37' 54" latitudine nordică cu meridianul de 27º 57' 53" longitudine estică. Această poziţie are consecinţe multiple asupra factorilor fizico-geografici, cu un climat specific zonei temperat-continentale, favorabili dezvoltării vegetaţiei spontane de stepă şi silvostepă, şi existenţei solurilor fertile. Din punct de vedere fizico-geografic, comuna este situată pe valea pârâului Lohan, la contactul dintre Podişul Central Moldovenesc şi Dealurile Fălciului, în partea de NE a judeţului Vaslui, la o distanţă de 40 km faţă de reşedinţa acestuia, municipiul Vaslui.
 |
Poziţia geografică a comunei Creţeşti
pe teritoriul judeţului Vaslui |
Formată din patru sate – Creţeşti de Jos (unde este şi centrul de comună), Budeşti, Creţeşti de Sus şi Satu Nou, având o suprafaţă de 55,53 km² (corespunzător unei suprafeţe de 5.553 ha – 10% din suprafaţa judeţului Vaslui), comuna este aşezată în regiunea deluroasă a Moldovei, datând de sute de ani ca silişte a Episcopiei Huşilor – ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
De o parte şi de alta a pârâului Lohan, comuna este traversată de două importante căi de comunicaţie: drumul european E581, Crasna-Huşi – Albiţa, corespunzător indicativului naţional DN 24B, şi calea ferată Crasna-Huşi, aflându-se la o distanţă de 11 km de oraşul Huşi – cel mai apropiat centru urban, cu care comuna are multiple legături.
Limitele administrative ale comunei Creţeşti respectă, în cea mai mare parte, reperele naturale ale bazinului hidrografic al pârâului Lohan: în est cuprinde o mică parte din bazinul hidrografic al Elanului, la nord se învecinează cu comuna Tătărăni pe aliniamentul format de Dealurile Berbeceni – Leoşti – Crăsnăşeni, care, toate la un loc, formează Dealurile Crasnei; în partea de nord-est se învecinează cu oraşul Huşi, la est cu comuna Pădureni pe aliniamentul format de Dealurile Recea şi Elanului; la sud se învecinează cu comunele Hoceni şi Dimitrie Cantemir; la vest este satul Curteni, care aparţine comunei Olteneşti, pe linia ce traversează Dealurile Uliului şi Crasnei.
2. Istoricul cercetărilor
Deşi interesant din multe puncte de vedere, teritoriul comunei Creţeşti nu a constituit până acum obiectul unui studiu geografic special. Teritoriul depresiunii Huşi şi al ţinuturilor din jur au fost cuprinse în studii geografice şi geologice întreprinse asupra Podişului Moldovei, ori în studii arheologice, istorice, silvice sau viticole cu caracter general sau local.
Oricât de puţine sunt lucrările ştiinţifice şi colecţiile de documente istorice care se referă la Depresiunea Huşi şi la ţinuturile înconjurătoare, contribuţia acestora este valoroasă şi au constituit surse de informaţii în monografia de faţă.
 |
Harta administrativă a comunei Creţeşti
|
Printre primele informaţii scrise care dau ştire de oraşul Huşi şi locurile din preajma acestui centru populat putem aminti însemnările de călătorie ale unor misionari catolici precum Querini (1590), Bandinus (1646), Vitapiluzio (1671) şi Giuseppe Gesuito (1730), care au vizitat târgul Huşilor şi împrejurimile lui.1
Completarea informaţiilor pentru perioada de început a documentelor scrise se poate face şi de la capitolul ce cuprinde date istorice asupra comunei.
Amănunte preţioase sunt cuprinse în lucrarea lui Dimitrie CantemirDescriptio Moldaviaeşi în harta însoţitoare. Dacă amintim că tatăl domnitorului avea moşii în ţinutul Fălciului, putem acorda credibilitate celor menţionate în lucrare, fără teama de a greşi, ca fiind venite din partea unui trăitor pe aceste locuri cu o pregătire intelectuală excepţională.
O contribuţie însemnată la cunoaşterea împrejurimilor localităţii ce o prezentăm, pentru perioada sfârşitului de veac al XIX-lea şi începuturile celui de-al XX-lea, din punct de vedere geografic, istoric, etnografic etc., găsim în lucrările neobositului profesor-cercetător Gh. Ghibănescu.2,3,4.
Deşi cu valoare ştiinţifică modestă, sunt de semnalat câteva manuale de geografie, precum şi un dicţionar geografic al judeţului Fălciu, publicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi care conţin date referitoare la comuna Creţeşti.5
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului XX, teritoriul Depresiunii Huşi şi al locurilor înconjurătoare încep să fie cunoscute şi din punct de vedere geologic; astfel Grigore Cobălcescu (1883), Ion Ştefănescu (1897), Ion Simionescu (1903), în studiile publicate dau amănunte interesante sub toate aspectele, făcând referiri şi la relieful din Moldova, cu particularităţile caracteristice ale acestuia.
În anul 1922, M. David, reluând cercetările geologice ale înaintaşilor, face o serie de prezentări stratigrafice şi paleontologice noi, identificând existenţa nivelurilor structural erozive şi acumulative (terase) în podişul sarmatic.
După cel de al doilea război mondial, când încep cercetările sistematice asupra teritoriului întregii ţări, cunoaşterea regiunii în studiu a intrat într-o fază nouă, efectuându-se studii de geologie, hidrologie, viticultură, pomicultură, silvicultură etc.
Între anii 1955-1959, în cadrul cercetărilor întreprinse de Institutul de Geologie şi Geografie, în vederea alcătuirii „Monografiei Geografice a României“ s-au efectuat şi în fostul raion Huşi cercetări care au evidenţiat şi aspecte ale zonei de cuprindere a teritoriului comunei Creţeşti.6,7
Unele informaţii referitoare la regiunea în care este situată comuna Creţeşti se întâlnesc în „Monografiei Geografică a României“ (Bucureşti, 1960) şi „Geografia României“ (tomul II, 1984).
Studiile şi cercetările efectuate în ultimii ani în această regiune s-au înmulţit, acestea având un caracter ştiinţific şi practic, legate de dezvoltarea economică a acestor locuri, pe calea valorificării resurselor proprii.8
3. Relieful
Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Creţeşti aparţine Platformei Moldoveneşti, ce se caracterizează printr-o mobilitate tectonică redusă, o structură şi o construcţie geologică simplă, pe depozite argilo-nisipoase de vârsta sarmaţianului superior şi neoţianului. Pe şesuri sunt aluviuni argilo-nisipoase de vârstă cuaternară.9
Studiile de specialitate, forajele efectuate cu ocazia cercetării resurselor de subsol, indică existenţa unui fundament format din roci cristaline cu intruziuni de granit. Prezentarea elementelor de ordin geologic au realizat-o în scopul explicării morfologiei regiunii, a unor particularităţi ale reţelei hidrografice şi ale solurilor. În depozitele de cuvertură sedimentară a fost sculptat relieful actual.
Acesta este caracteristic regiunilor de deal, reprezentat prin culmi şi coline interfluviale afectate puternic de degradări, alunecări de straturi, prăbuşiri de teren, şiroiri ori crearea de organisme torenţiale a diferitelor râpi de diverse dimensiuni. Ca forţă principală de modelare a reliefului au fost apele curgătoare, mari şi mici, care au transformat mereu înfăţişarea reliefului.
Platourile structurale constituie treapta cea mai înaltă de relief (225-362 m), iar culmile interfluviale au altitudini între 175-200 m., modelate de roci friabile,10 paralele cu reţeaua de văi afluente pârâurilor Lohan şi Elan.
Cele mai mari suprafeţe le ocupă versanţii a căror topografie este variată, remarcându-se îndeosebi cei de tip convecşi situaţi în lungul văilor, afectaţi de procese diluviale. Cele mai joase forme de relief sunt şesurile care se întind pe aproximativ 15% din teritoriul studiat.
Nu lipsesc formele de relief antropic (datorate intervenţiei omului), acestea fiind reprezentate de terase cu vii din zona satului Creţeşti de Sus, ramblee11 pe drumul E581, deblee12 pe drumul judeţean 244 Hoceni-Creţeşti.
 |
Poziţia comunei Creţeşti
în Platoul Central Moldovenesc |
Analizând situaţia înălţimilor constatăm faptul că în partea de nord-est şi sud-est se impune treapta de 300-362 m, în dealurile: Ruşilor (362 m), Dobrina (361 m), Făgădăului (360 m), Creţeşti (366 m), Cimitirului (300 m), Macovei (340 m), cu spinări uşor boltite şi versanţi abrupţi, intens modelaţi de procesele geomorfologice actuale. Cele mai coborâte cote se întâlnesc de-a lungul şesului principal al pârâului Lohan, unde altitudinea minimă este de 130 m, la sud-est de dealul Budeşti. Lăţimea albiei majore a pârâului Lohan este mică (300-500 m), are panta lină şi un aspect de luncă.
Înclinarea versanţilor cuprinde valori care în unele zone sunt mai mici de 1º, respectiv culmea dealurilor Crasna, Berbeceni, Leoşti sau şesurile pârâurilor Lohan şi Elan, dar şi valori ce depăşesc 10º, cum sunt pe dealul Uliului, de la sud de satul Budeşti, pe dealul Creţeşti şi la nord de Satul Creţeşti de Sus, pe dealul Butnari. Suprafeţele cele mai mari ale reliefului comunei Creţeşti au pante cuprinse între 3º şi 7º.
Principalele văi din teritoriu, a căror orientare concordă în mare măsură cu înclinarea stratelor, sunt: Elanul, Fundul Galului, Şchiopeni, Recea, Şişcani, Râpa Ciobanului, fiind orientate din nord-vest spre sud-est. Valea Lohanului are un caracter perpendicular pe direcţia de înclinare a stratelor, cu pante reduse pe versantul drept şi cu pante puternic înclinate pe versantul stâng. Văile Vlăcinesei şi a Făgădăului, aflate pe partea stângă a Lohanului, sunt scurte şi au o evoluţie morfologică activă. În aceeaşi situaţie se află şi valea Găiţoaiei, între satele Budeşti şi Creţeşti de Jos.
Alunecările de teren, combinate cu surpări, sunt condiţionate în principal de prezenţa pânzelor de apă care dau naştere patului de alunecare şi provin din infiltraţia precipitaţiilor. Deşi toate localităţile din comună sunt aşezate pe forme de alunecare vechi, actual stabilizate natural, au un mare potenţial de reactivare în viitor. De fapt, în urma unor precipitaţii abundente din primăvara anului 1970, alunecările vechi, stabilizate natural au fost reactivate, producându-se distrugerea unui număr de 15 locuinţe şi deplasarea terasamentului de cale ferată pe distanţa de 500 m, fapt ce a determinat construirea unui alt terasament deviat, care a întrerupt circulaţia trenului aproximativ trei luni de zile. Transporturile de călători şi marfă s-au făcut anevoios prin mijloace auto. Stabilitatea versantului este menţinută în prezent în stare de echilibru de pomii fructiferi şi culturile de viţă de vie. Urmărind mobilitatea alunecărilor se constată că predomină cele semiactive care, în orice moment, se pot reactiva, urmate de cele stabilizate prin asigurarea pe cale naturală a unui drenaj intern şi extern normal şi prin stabilirea unui echilibru între masa gravitaţională şi înclinarea versanţilor.
Partea superioară a culmei Lohanului este împădurită (cu stejar, fag, carpen, tei), ceea ce îi conferă masivului stabilitate naturală. Sub linia pădurii s-au depistat suprafeţe vechi de desprindere împădurite sau înierbate, iar în aval de acestea micro- şi macroforme de alunecare pe care sunt amplasate locuinţele, în prezent fiind stabilizate natural. În extravilan, pe versant, predomină păşunile cu plantaţii răzleţe de măcieşi şi suprafeţe agricole.
În localităţile Budeşti şi Satu Nou nu sunt probleme privind alunecările de teren active şi nici cu potenţial de alunecare în viitor. Combaterea eroziunii, acolo unde aceasta există. constituie o preocupare deosebit de importantă a locuitorilor, în vederea folosirii cu maximă eficienţă a terenurilor pentru creşterea producţiei agricole sau silvice.
4. Clima
Condiţiile climatice din această regiune sunt determinate de poziţia sa geografică cu implicaţii directe asupra factorilor radiativi, de circulaţia generală a atmosferei din estul continentului european şi de caracteristicile suprafeţei active.
Dintre toţi factorii de climă, deosebit de importantă este radiaţia solară sub formă globală, deoarece constituie sursa energetică ce stă la baza tuturor proceselor şi fenomenelor climatice. Durata de strălucire a soarelui (insolaţia) este între 2.000-2.100 ore anual: 1.500 ore în semestrul cald şi 550-600 ore în semestrul rece, conform măsurătorilor staţiei meteorologice Huşi.
| Durata medie anuală de strălucire a Soarelui (în ore), pe anii 10 ani (1986-1995) | |||||
| ianuarie | februarie | martie | aprilie | mai | iunie |
| 689,3 | 902,9 | 1363,3 | 1837,2 | 2595,8 | 2519,6 |
| iulie | august | septembrie | octombrie | noiembrie | decembrie |
| 3021,8 | 3072,3 | 2243,5 | 1575,9 | 780,5 | 631,5 |
Circulaţia generală a atmosferei constituie cauza principală a variaţiilor neperiodice ale vremii, conducând la redistribuirea căldurii şi umezelii cu caracter dinamic, fiind din acest motiv cea mai importantă cale terestră a variabilităţii vremii
Dintre toate suprafeţele active, relieful are cel mai mare rol: prezenţa în partea centrală a teritoriul studiat a culoarului format de valea pârâului Lohan orientată nord-vest – sud-est, contribuie la intensificarea vânturilor din nord-est care predomină în Podişul Moldovei.
Expoziţia versanţilor faţă de circulaţia generală a atmosferei, radiaţia solară, pantă, altitudine, configuraţia terenului, vegetaţia, pădurea prin rolul său de obstacol etc., determină pe teritoriul comunei microclimate locale, creşterea turbulenţei, mărirea gradului de umezeală a aerului şi reducerea contrastelor termice.
 |
Amplitudinea strălucirii medie lunară a Soarelui
|
Pentru caracterizarea elementelor climatice ale teritoriul comunei Creţeşti s-au folosit datele înregistrate la Staţia Meteorologică Huşi.
Temperatura medie anuală a aerului pe teritoriul comunei Creţeşti este de 10,7ºC, cu variaţii de 1,5-2,5ºC de la un an la altul. În luna ianuarie, temperatura medie multianuală (1986-1995) este de –2,4ºC, iar a lunii iulie de 21,93ºC. Variaţiile lunare sunt nesemnificative. Amplitudinea termică medie anuală este de 21,8ºC (1986) şi 22,3ºC (1990). Temperatura maximă absolută a fost de 40,2ºC la 31 august 1938, iar cea minimă de –29,1ºC la 1 februarie 1931.
| Durata medie anuală de strălucire solară (în ore), pe anii 1986-1995 | ||||
| 1986 | 1987 | 1988 | 1989 | 1990 |
| 2190,3 | 1993,0 | 2067,9 | 2153,8 | 2372,1 |
| 1991 | 1992 | 1993 | 1994 | 1995 |
| 1820,6 | 2083,0 | 1928,0 | 2349,0 | 2208,3 |
Temperatura solului depinde de mai mulţi factori, printre care: caracteristicile fizico-chimice ale solului, cantitatea de apă din sol, învelişul vegetal, prezenţa stratului de zăpadă, altitudinea şi orientarea reliefului etc. Rolul principal îl are însă energia primită de la soare şi schimburile reciproce de căldură cu atmosfera. Cunoaşterea acestor elemente cât şi a oscilaţiei temperaturii are o importanţă deosebită pentru agricultura aşezării.
Umiditatea aerului are valori relativ mici (sub 77%, cu maxima în decembrie de 81% şi minima în august de 50%), valori cu urmări negative asupra culturilor agricole.
Sursa principală de apă în comuna Creţeşti o constituie precipitaţiile atmosferice care, pentru diferite perioade de timp, se prezintă astfel:
| Media multianuală a precipitațiilor (în mm) | |||||||
| 1897-1979 | = 518,6 | 1921-1955 | = 517,7 | 1952-1974 | = 528.0 | 1952-1981 | = 511,5 |
| 1972-1981 | = 505,5 | 1981-1990 | = 429,8 | 1991-1995 | = 488,7 | ||
Valori ale precipitaţiilor: maxime 888,2 mm (1940), minime 293,3 mm (1990). Pentru agricultură important este ca regimul precipitaţiilor să fie activ în perioada de vegetaţie a plantelor, când se înregistrează în medie, o cantitate de precipitaţii de 300 mm, care variază destul de mult de la un an la altul. Cele mai dificile perioade în privinţa precipitaţiilor pentru comuna Creţeşti au fost: 1903-1905, 1945-1946 (cea mai puternică secetă a secolului) şi 1950-1953. Pentru agricultură trebuie să reţinem că maximul pluviometric este în mai-iunie şi minimul în februarie-martie.
Ploile torenţiale cad mai ales în sezonul cald, au o durată scurtă de 3-15 minute, cu o revărsare a unei mari cantităţi de apă, fenomene pe care le numim averse şi, în cele mai dese cazuri, sunt însoţite de tunete, fulgere, trăsnete şi adesea de grindină, mărind astfel efectele negative ale acestui fenomen, atât asupra reliefului, cât mai ales asupra vegetaţiei.
Vânturile au o frecvenţă şi o viteză destul de mare, aproape tot timpul anului, cu o influenţă puternică asupra mersului vremii, al economiei agricole în special; totuşi, ca un factor pozitiv, alături de alte vieţuitoare (insecte, păsări), ajută la polenizarea plantelor entomofile, contribuind astfel la creşterea producţiei agricole la hectar, dar şi la răspândirea seminţelor diferitelor plante folositoare sau nu pentru agricultură.
Este interesant de observat faptul că cea mai mare frecvenţă o au vânturile din nord-vest (21,6%) şi din partea de sud-est (11,3%) şi nu aşa cum se crede că frecvenţa cea mai mare ar reveni vânturilor din est, care nu depăşesc însă 4,7%. Acestea rămân în memoria localnicilor, deoarece au urmări negative pentru culturi, animale şi oameni, fiind însoţite de geruri cumplite iarna (crivăţul) şi secete grozave vara – răul care ne afectează într-un fel sau altul, se fixează în amintire cu urme ce cu greu se mai şterg.
În decursul unui an au loc diverse fenomene şi procese meteorologice. Bruma şi îngheţurile sunt periculoase pentru o parte din plantele agricole, dar afectează mai puţin pe cele din flora spontană. Primul îngheţ se produce şi în funcţie de particularităţile reliefului, în general are loc în jurul datei de 18 octombrie şi ultimul în cea de a doua parte a lunii martie când poate fi dăunător prin distrugerea mugurilor la pomi. Durata medie a zilelor fără îngheţ este de 181 pe an. Bruma devansează îngheţul cu 10-15 zile: prima brumă cade la 10 octombrie, iar ultima între 11-21 aprilie, totalizând 28 zile cu brumă.
Numărul zilelor cu ninsoare este de 18, cu durata stratului de zăpadă de 50-60 zile, cu o grosime medie de 10-12 cm anual.
Roua are un efect benefic asupra vegetaţiei, mai ales în perioadele secetoase, când se constituie într-o rezervă de apă. Fenomenul de uscăciune şi secetă, cu o frecvenţă destul de mare pe teritoriul localităţii, este determinat de mai mulţi factori, dar cea mai mare influenţă o are absenţa precipitaţiilor, ca urmare a predominării frontului anticiclonic, cu o durată foarte variabilă în timp şi spaţiu.
Nebulozitatea este în medie de 5,7, cu variaţii între 7,5 în decembrie şi 3,6 în iunie; în zonele mai înalte din jurul localităţilor nebulozitatea este mai redusă iar durata de strălucire a soarelui mai mare cu 300-500 ore anual.
În urma analizelor efectuate asupra variaţiei valorilor elementelor meteorologice, pe baza înregistrărilor, observaţiilor directe, informaţiilor, aprecierilor comparative, pe teritoriul comunei Creţeşti se pot delimita mai multe microclimate. Deosebirile dintre acestea sunt mici şi nu ies din limitele medii ale tipului:
• microclimatul de luncă (şes) – specific şesurilor străbătute de pâraiele Lohan şi Elan – cu altitudinea mică faţă de zonele din jur, cu panta de 1-2º, suprafeţe ocupate de apă, covor vegetal predominat erbaceu, cu temperaturi mai mici în sezonul rece şi puţin mai mari în cel cald faţă de platoul zonelor deluroase;
• microclimatul platourilor şi culmilor interfluviale – se găseşte la o altitudine de 200 m, cu o slabă înclinare, lipsa întinderilor de apă, discontinuitatea covorului vegetal, uniformitatea învelişului de sol, cantitatea mare de energie solară, umiditate mică etc., sunt o parte din elementele specifice ale acestui microclimat;
• microclimatul versanţilor însoriţi – versanţii au o expoziţie sudică, cu o înclinare sub 10º; cea mai ridicată temperatură, o mare lipsă de umiditate, grad ridicat de însorire, evaporaţie accentuată;
• microclimatul versanţilor umbriţi – au o expoziţie nord-estică, insolaţie redusă, vânturi reci, izvoare numeroase, cu valori scăzute ale temperaturii, cu o înclinare mare a pantei;
• microclimatul de pădure – favorizează apariţia unui microclimat specific: o briză de răcoare cu un aer umed care circulă de pe culmea Lohanului către vale şi invers în diferite perioade ale zilei, variaţii termice atenuate, viteza vântului diminuată, reţinerea apei în sol, protejarea solului faţă de acţiunea distructivă a ploilor torenţiale.
5. Hidrografia
Poziţia geografică a comunei Creţeşti, relieful şi mai ales condiţiile climatice, sunt factori importanţi în determinarea configuraţiei şi valorii principalilor parametri hidrografici. Pâraiele constituie categoria de cea mai mare importanţă a resurselor de apă de pe teritoriul comunei, aparţinând bazinului hidrografic al râului Siret, prin artera principală – pârâul Lohan – şi bazinului hidrografic al Prutului prin pârâul Elan.
Caracteristicile litologiei şi morfologiei teritoriului condiţionează formarea resurselor de apă în stratele acvifere (care conţin apa) subterane, cu strate care fragmentează relieful. Din examinarea condiţiilor geologice şi geomorfologice şi a observaţiilor făcute în teren, se poate afirma cu certitudine că, în zona comunei Creţeşti, apele subterane există, provin din infiltrarea eficace a precipitaţiilor în domeniul de amplasare a sedimentelor cu pozitivitate fisurală sau interstiţială, se manifestă prin acumularea în volum de rocă de cazane impermeabile chiar la suprafaţa terenului.
Izvoarele apar pe versant conform cu orientarea generală a stratificaţiei. Debitele izvoarelor din această zonă au fost măsurate în două rânduri la un interval de două luni şi jumătate, observându-se o constanţă remarcabilă. Ca urmare, se apreciază că aceste izvoare sunt permanente, ele putând însă să îşi reducă valoarea în perioadele de secetă prelungită cu 20-25%.
Alimentarea cu apă a locuitorilor se face din fântâni şi cişmele. În funcţie de locul unde sunt amplasate, fântânile au (la Satu Nou) o adâncime ce variază între 15-18 m sau 7-8 m în celelalte sate ale comunei - adâncimea minimă o au fântânile ce se găsesc mai aproape de firul văii. În afară de Satu Nou, la baza versanţilor din celelalte sate, chiar dacă acestea se găsesc la altitudini de 230-270 m, sunt cişmele cu debite puternice de apă în tot cursul anului. Asemenea amenajări se află la Creţeşti de Sus pe DJ 244 sau „La Bobu“, în satul Creţeşti de Jos, „La Şcoală“ sau în Budeşti „La Stănică“. Cişmele se mai găsesc şi pe dreapta Lohanului, pe drumul E581.
În zona de minimă altitudine a terenului apar şi numeroase izvoare de coastă. Apa provenită din izvoare, cişmele şi fântâni, folosită de către locuitori pentru nevoile curente, este incoloră, inodoră (nu degajă miros), se încadrează în apele bicarbonate din grupa mixtă, cu predominarea calciului, magneziului şi sodiului, cu un gust plăcut şi o duritate cuprinsă între 16,8-25,2 grade germane.
Pe teritoriul comunei există amenajate câteva iazuri mici folosite de către populaţie în scopuri diverse, în special pentru irigarea grădinilor de zarzavat – iazul de la „Râpa lui Cozma“ de la Satu Nou, cel de la grădina de legume din satul Budeşti ş. a.
Pe valea Lohanului, în partea de nord-vest a satului Creţeşti de Sus, un pinten de deal este orientat către firul apei îngustând valea. Între terasamentul căii ferate, ce se constituie ca un dig, rămâne o distanţă foarte mică, de cca. 60 m, pe unde se strecoară pârâul Lohan. Pe această porţiune îngustă, cu peste un secol în urmă,13 între pintenul de deal „La Depozit“ şi baza versantului numit „Râpa Gămoaiei“, s-a amenajat un dig, o stavilă în faţa pârâului Lohan, formându-se un iaz cu o suprafaţă de 10 ha luciu de apă. Pentru cazuri de viitură (ploi torenţiale sau apa provenită din zăpezi) digul era prevăzut cu o „fereastră de nivel“ care permitea scurgerea surplusului de apă şi astfel se evita ruperea digului. Iazul era populat cu peşte în care pescuiau amatorii, cu păsări de baltă, iar la coada iazului creştea păpuriş şi alte plante specifice bălţilor. În acest iaz localnicii „mai prindeau câte un peşte pentru a-şi îmbunătăţi meniul zilnic“, oameni mai mari sau mai mici se scăldau şi făceau plajă. În momentele de destindere intelectuală sau pentru a mai scăpa de frământările politice cotidiene, reputatul om de cultură, binecunoscut în cercurile ştiinţifice internaţionale, academicianul Mihai Ralea, împreună cu fiicele sale, Catinca şi Ioana, în zilele fierbinţi de vară făceau plajă pe malul iazului de la Creţeşti. Animalele se adăpau şi se răcoreau în apă vara când se încingea căldura, păpurişul era tăiat şi folosit pentru acoperiş la diferite construcţii din gospodărie, apa în totalitatea sa, constituind un element de echilibru al temperaturii şi umidităţii.
 |
Cişmeaua „La Cucu“
|
Administraţia comunei nu a luat la timpul cuvenit măsurile necesare pentru întreţinerea digului; acesta, datorită eroziunii la care a fost supus, a cedat şi apa, cu peşti cu tot, a inundat valea Lohanului până la Crasna. Refacerea digului nu s-a mai putut realiza deoarece regionala C.F.R. Iaşi nu a dat o asemenea aprobare sub motiv că apele iazului reduc din rezistenţa terasamentului căii ferate. Din tot ce a fost – un rai pentru ţânţari, păsări, animale, oameni şi o privelişte încântătoare – nu a mai rămas pentru cei în vârstă decât o amintire frumoasă, iar pentru cei tineri nişte denumiri care nu le spun nimic: „Pe Coasta Iazului“ sau „Pe Băltoagă“.
La sfârşitul secolului al XIX-lea proprietarul moşiei din satul Budeşti, Dumitru Castroian, a amenajat un iaz în partea stângă a văii Lohanului, la poalele versantului de nord a dealului Călugăriţa, alimentat cu apă prin devierea izvorului Bujeniţei. Iazul avea o suprafaţă de 5 ha luciu de apă, era populat cu peşti, vegetaţie şi păsări de baltă, străjuit de jur-împrejur de sălcii plângătoare. Cu trecerea timpului, iazul s-a colmatat şi a dispărut – i-a rămas doar numele: „La Iazul Cucoanei“. Mai la sud, pe firul apei Lohanului, se afla „iazul comunal“, acum dispărut.
Dacă privim cu jumate de secol în urmă, pe valea Lohanului, de la izvoarele pârâului Lohan şi până la Crasna, pe o distanţă de 35 km, exista câte un iaz în faţa fiecărui sat: Creţeşti, Budeşti, Olteneşti, Târzii şi o baltă la vărsarea pârâului Lohan în pârâul Crasna. Astăzi nu mai este nimic. Rămâne doar să ne întrebăm: cât de mult s-a transformat microclimatul acestei văi?
Apele curgătoare existente pe teritoriul comunei Creţeşti au un regim hidrologic torenţial datorită condiţiilor climatice. Densitatea este de 0,1-0,4 km/km2 datorită înălţimii mici a reliefului şi cantităţii mici de precipitaţii (400-800 mm anual). Bazinul hidrologic al pârâului Lohan, cuprins în cea mai mare parte pe teritoriul comunei Creţeşti, este completat de afluenţii pe care îi primeşte. Pe partea dreaptă, la nord-est de Satu Nou, primeşte afluentul de la Râpa Ciobanului, care izvorăşte din Fundul Râpii. În perioada de vară nu are debitului de apă necesar pentru a se vărsa în pârâul Lohan. Tot pe partea dreaptă se mai află alţi doi afluenţi: unul la vest de satul Creţeşti de Jos – „La Prisecaru“ şi cel de-al doilea în partea de nord-vest a satului Budeşti, curge pe „Râpa Mărioara“, trece pe lângă cişmeaua „Fata cu ulciorul“ şi se varsă în pârâul Lohan. La nord-est de satul Creţeşti de Sus, pe partea stângă a Lohanului, se află afluentul Vlăcineasa, care îşi are izvorul în pădure, în „Fundul Vlăcinesei“. Numai în caz de ploi abundente, torenţiale, sau apa din topirea zăpezii, ajunge să se verse în pârâu, în rest staţionează în pădure sub formă de ochiuri. Din Dealul Făgădăului, locul numit „La Chetrărie“, izvorăşte afluentul ce poartă numele dealului, traversează satul până la pârâul Lohan. În anii cu precipitaţii normale apele acestuia ajung până la vărsare, în rest este locul pe unde se scurg apele din ploi şi zăpezi de pe versanţii ce înconjură satul Creţeşti de Sus. În satul Budeşti este afluentul Bujeniţei, care izvorăşte din dealul Buboiului, traversează satul prin partea de nord-est, primeşte apele izvorului din Dealul Cerului şi împreună se varsă în pârâul din vale.
Pârâul Lohan îşi are izvorul în plaiul Poiana Mare, având o altitudine de 400 m; de aici şi până la vărsare are o lungime de 35 km. Pe teritoriul comunei Creţeşti curge pe o distanţă de 14 km, cu un debit de 0,17 mc/s, cu o cantitate mai mare în lunile martie-mai şi una mai mică în lunile de toamnă şi în perioada de îngheţ, când se micşorează sporul de apă de la suprafaţă. Traversează toată valea până în apropiere de localitatea Crasna unde se uneşte cu pârâul cu acelaşi nume şi, împreună, se varsă în râul Bârlad.
Pârâul Elan, cel mai important afluent al Prutului în acest sector, îşi are obârşia sa la nord-est de Dealul Făgădău, la o altitudine de 280 m. De aici şi până la vărsare are o lungime de 70 km. Pe teritoriul comunei Creţeşti curge pe o distanţă mică în partea de sud-est a acesteia.
Scurgerea apelor acestor pârâuri este semipermanentă şi se alimentează din surse superficiale (apa provenită din ploi şi zăpezi), care contribuie cu peste 85% la formarea scurgerii, diferenţa fiind completată din apele subterane. Datorită caracterului năvalnic al scurgerii când se topesc zăpezile sau când plouă torenţial, apele ies din matcă datorită colmatării, deşi albia pârâului Lohan a fost amenajată în anii 1970-1975.
Temperatura apei pâraielor reflectă climatul temperat-continental cu unele decalaje determinate de inerţia termică a apei. Cele mai timpurii îngheţuri au fost în jurul datei de 1-7 noiembrie iar cele mai târzii la 14-17 ianuarie. După 10-12 zile de la primul îngheţ se formează podul de gheaţă care este prezent în toate lunile de iarnă şi se menţine aproximativ 59 de zile, durata maximă fiind de 112 zile.
6. Flora
Între vegetaţia naturală şi plantele cultivate există relaţii strânse; aceste relaţii se referă la faptul că învelişul vegetal actual este rezultant al tuturor condiţiilor naturale locale şi deci, poate avea atât caracter ecologic cât şi fenologic.14 Pentru agricultura comunei un interes deosebit îl reprezintă vegetaţia ierboasă folosită pentru păşuni.
Vegetaţia comunei Creţeşti este încadrată în zona de silvostepă şi zona nemorală (de pădure). Caracteristica silvostepei este prezenţa pădurilor, în alternanţă cu porţiuni de pajişte. Extinderea culturilor agricole şi pomi-viticole a creat discontinuităţi în aria pădurilor cu precădere pe culmile dealurilor şi la partea superioară a versanţilor. În aceste păduri, care se întind pe toată culmea Lohanului, predomină stejarul (Quercus robur), jugastrul (Acer campestre), fagul (Fagus sylvatica), carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), arţarul (Acer platanoides), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmii (Ulmus glabra, U. minor), teii (Tilia tomentosa, T. cordata, T. platyphyllos), mărul pădureţ (Malus sylvestris), părul sălbatic (Pyrus sylvestris) etc. Pădurile de pe culmea Lohanului sunt, în general, păduri luminoase, cu poieni unde arbuştii şi plantele ierboase sunt bine reprezentate. Dintre arbuşti întâlnim mai ales alunul(Corylus avellana), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), salba moale (Euonymus europaeus), păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa) etc. Dintre plantele ierboase care cresc aici menţionăm: firuţa de pădure(Poa nemoralis), mărgica (Melica uniflora), turiţa mare (Agrimonia eupatoria), umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius), fragii (Fragaria vesca, F. viridis), laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides), iedera (Hedera helix), vioreaua (Scilla bifolia). toporaşul (Viola odorata), lăcrămioarele (Convallaria majalis), brebeneii (Corydalis solida), leurda (Allium ursinum), pecetea lui Solomon (Polygonatum latifolium) ş.a.
Pajiştile s-au format în cea mai mare parte pe locul pădurilor defrişate din subetajul pădurilor de gorun. Sunt şi pajişti primare care au fost însă înlocuite de culturi, iar acolo unde terenurile sunt improprii pentru agricultură, pajiştile se păstrează mai mult sau mai puţin degradate. Vegetaţia ierboasă este reprezentată de: pir (Agropyron cristatum), năgara (Stipa capillata), păiuşul de stepă (Festuca valesiaca), sulfina (Melilotus officinalis), pelinul (Artemisia absinthium) ş.a.
Pe lângă aceste specii apar şi altele, dăunătoare pajiştilor sau culturilor agricole, precum: ciulinul (Carduus nutans, C. acanthoides), pălămida (Cirsium arvense, C. vulgare), troscotul (Polygonum aviculare), iar în pârloage creşte mohorul (Setaria viridis, S. pumila), neghina (Agrostemma githago), volbura (Convolvulus arvensis), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), urzica (Urtica dioica) etc.
Pe interfluviile joase, datorită cantităţilor mici de precipitaţii şi a temperaturilor mai ridicate se găsesc o serie de plante cum ar fi: săricica(Salsola soda), muştarul sălbatic (Sinapis arvensis), peliniţa (Artemisia austriaca)etc. Izolat întâlnim o vegetaţie de lemnoasă sub formă de tufişuri în care predomină păducelul (Crataegus monogyna), măcieşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa) etc.
Pe cuprinsul comunei apar şi unele plante mai puţin valoroase, unele neavând valoare furajeră sau fiind chiar toxice, dintre care amintim: cucuta (Conium maculatum), măselariţa (Hyoscyamus niger), mătrăguna (Atropa belladona), mărul lupului sau cucurbeţica (Aristolochia clematitis), piciorul cocoşului (Ranunculus repens), laptele câinelui (Euphorbia cyparissias), pelinul (Artemisia vulgaris), bozul (Sambucus ebulus), ciumăfaia (Datura stramonium) ş.a.
Pe teritoriul comunei pajiştile ocupă o suprafaţă restrânsă datorită agriculturii care s-a extins prin desţelenire, precum terenul cuprins între staţia C.F.R. şi drumul E581, partea de sud-vest a satului Creţeşti de Jos de la cişmeaua „La Prisecaru“ şi până la drumul de acces în satul Budeşti, între partea inferioară a versantului Osoi şi calea ferată şi o altă suprafaţă ce se află la poalele Dealului Călugăriţa din satul Budeşti. Pajiştile existente sunt modest productive, ele necesitând supraînsămânţări cu specii furajere valoroase, fertilizări cu îngrăşăminte, extirparea buruienilor şi plantelor toxice. Către sfârşitul lunii iulie, în special în anii secetoşi, pajiştile se usucă, capătă culoarea galben-roşiatică, animalele nu mai au ce mânca, locuitorii fiind nevoiţi să le asigure hrana „la iesle“ seara când acestea se întorc de la păşune.
Plantele medicinale au o răspândire relativă pe teritoriul comunei Creţeşti, găsindu-se atât în pădure, cât şi în alte zone: Speciile cele mai răspândite sunt: pojarniţa (Hypericum perforatum), muşeţelul (Matricaria chamomilla), urzica moartă albă (Lamium album), urzica (Urtica dioica), păpădia(Taraxacum officinale), rodul pământului (Arum orientale), coada şoricelului (Achillea setacea), cicoarea(Cichorium intybus), teiul (Tilia tomentosa), păducelul (Crataegus monogyna), socul (Sambucus nigra), măcieşul (Rosa canina) şi multe alte specii care fac obiectul de studiu sau prezentare al unor cărţi întregi de medicină naturistă. Nu trebuie să uităm salcâmul (Robinia pseudacacia), cornul (Cornus mas), ulmul (Ulmis minor), plopul (Populus alba), salcia (Salix alba), arţarul (Acer platanoides), busuiocul de mirişte (Thymus pannonicus), floarea soarelui (Helianthus annuus), trifoiul (Trifolium pratense), urzica moartă (Lamium purpureum) etc.
7. Vegetaţia
Vegetaţia este un mijloc important în combaterea eroziunii solului, îl îmbogăţeşte cu humus şi măreşte porozitatea acestuia, ori creează condiţii optime pentru activitatea bacteriilor folositoare în reluarea ciclului vegetativ.
Vegetaţia comunei Creţeşti este constituită din cea a pădurilor, a pajiştilor (păşuni sau fânaţuri), a terenurilor umede şi a terenurilor cultivate.
Pădurile sunt constituite din carpino-făgete (As.Carpino-Fagetum), stejăreto-cărpinete (As.Querco robori-Carpinetum), goruneto-cărpinete (As.Carici pilosae-Carpinetum), cărpinete (As.Aro orientalis-Carpinetum), trupuri de pădure cu stejar brumăriu (As.Quercetum pedunculiflorae) – la „Pădurea Deasă“, plantaţii de salcâm (As.Bromo sterilis-Robinietum pseudacaciae); tufărişurile de pe marginea pădurilor, din poieni, pe coastele înclinate etc. sunt edificate de amestecuri de păducel cu porumbar (As.Pruno spinosae-Crataegetum); în lunca Lohanului către Dobrina există plantaţii de plop canadian (As.Populetum x canadensis); prin luminişuri s-a instalat asociaţia vegetală de firuţă de pădure (As.Poëtum silvicolae).
Pajiştile uscate de pe coastele înţelenite sunt edificate de asociaţii vegetale de sadină (As.Chrysopogonetum grylli – pe dealul Holm), de bărboasă (As.Botriochloetum ischaemi), de păiuş de stepă (As.Taraxaco serotini-Festucetum valesiacae), de năgară (As.Stipetum capillatae); pe terenurile bătătorite din curţi, pe marginile drumurilor, pe coastele şesurilor etc., s-au instalat asociaţii vegetale de trifoi cu zâzanie (As.Trifolia-Lolietum), de peliniţă (As.Artemisietum austriacae), de pătlagină cu raigras (As.Lolio-Plantaginetum), de firuţă (As.Poetum annuae), de troscot (As.Echinochloo-Polygonetumavicularis), de orzul şoarecilor (As.Hordeetum murini), de urda vacii (As.Cardarietum drabae), de căpriţă (As.Atriplicetum tataricae), de pelin cu vetrice (As.Tanaceto-Artemisietuim vulgaris); pe terenurile gunoite de la marginile localităţilor sunt instalate asociaţii vegetale de voinicică (As.Descurainietum sophiae), de boz (As.Sambucetum ebuli), de cucută (As.Conietum maculati), de brusture cu căţuşnică (As.Arctio-Ballotetum nigrae) ş. a.; în culturile agricole de păioase sau prăşitoare se întâlnesc buruienişuri dăunătoare precum: asociaţiile de pălămidă (As. Cirsietum arvensi-lanceolati), de mohor cu costrei (As.Echinochloo-Setarietum), de ştir cu lobodă sălbatică (As.Amarantho-Chenopodietum albi), de volbură (As. Convolvuletum arvensis)ş. a.; în culturile legumicole se instalează asociaţii de iarbă grasă cu meişor (As.Digitario-Portulacetum) ori urzică moartă cu şopârliţă (As.Lamio-Veronicetum politae); locurile umede sau înmlăştinite sunt ocupate de o vegetaţie tipică alcătuită din tufărişuri (As.Scirpo-Phragmitetum), păpurişuri (As.Typhetum angustifoliae-latifoliae), de rogoz (As.Caricetum acutiformis-ripariae), de iarba câmpului (As.Agrostetum stoloniferae), de piciorul cocoşului (As.Ranunculetum repentis), de dentiţă (As.Bidentetum tripartitae); pe terenurile degradate sau cu alunecări de teren se instalează asociaţii de cornuţi (As. Xanthietum ripariae) ori de potbal (As.Tussilaginetum farfarae) etc.
 |
Stejarul de pe Valea Lohanului (Quercus Robur),
aflat pe şoseaua Huşi-Crasna, km. 7+200, monument al naturii, în vârstă de circa 350 de ani |
Pe teritoriul comunei Creţeşti sunt semnalate unele specii rare pentru flora ţării noastre, cum ar fi:Quercus pedunculiflora(stejarul brumăriu) (la Pădurea Deasă şi către pădurea Dobrina),Fagus orientalis (fagul oriental) (către Elan); din pădurea Dobrina sunt semnalate trei specii interesante, şi anume:Matteuccia struthiopteris (spata dracului),Dentaria quinquefolia (colţişor) şiCarex umbrosa; în pădurea Creţeşti de Sus este semnalată orhideea rară în flora ţării noastre papucul doamnei (Cypripedium calceolus).
De-a lungul şoselei Crasna-Huşi, în apropiere de Dobrina există mai multe exemplare seculare de stejar (Quercus robur); de asemenea, la Valea Teiului mai există un alt exemplar secular de stejar; toţi aceşti arbori sunt ocrotiţi de către Inspectoratul de Protecţia Mediului Vaslui.
8. Fauna
În spaţiul geografic al comunei Creţeşti, cu vegetaţie zonală de stepă şi silvostepă, predominante sunt mamiferele, păsările, reptilele şi insectele, care găsesc aici condiţii favorabile de viaţă (hrana variată şi bogată, durata mare a perioadei călduroase). Răspândirea faunei este strâns legată de învelişul vegetal existent în această zonă.
Mamiferele cele mai reprezentative sunt cele din grupul rozătoarelor: popândăul, şoarecele de stepă, şoarecele de câmp, hârciogul. În aşezările omeneşti din regiune se dezvoltă în număr mare şoarecele de casă şi şobolanul de casă. Atât rozătoarele de câmp, cât şi cele de casă (în special şoarecii şi şobolanii), sunt considerate cele mai periculoase specii de animale pentru diverse sectoare economice, cât şi pentru sănătatea oamenilor. În ultima perioadă, trichineloza (boală provocată deTrichinella spirallis), transmisă de şobolani la porci, şi în final la oameni, are o mare arie de răspândire cu efecte dintre cele mai grave asupra sănătăţii oamenilor.
Des întâlnit este şi iepurele de câmp, iar în pădure sunt căprioare şi porci mistreţi. Pentru locuitorii din Satu Nou prezenţa porcilor mistreţi în pădure este o pacoste. În perioada când porumbul este în faza „de lapte“, turme de porci mistreţi, câte 10-15 capete, în miez de noapte se deplasează din pădure în lanurile de porumb unde fac stricăciuni inimaginabile. Pentru a preveni acest dezastru oamenii satului, constituiţi în cete, fac straja la tarlalele cu porumb înarmaţi cu furci, ciomege, tălăngi şi alte mijloace de făcut zgomote pentru a îndepărta turmele de porci. Ştiind că scroafele cu purcei sunt foarte agresive, cei mai prevăzători îşi fac loc pentru refugiu în pomi sau pătule. Şi aşa noapte de noapte se duce această luptă surdă până ce porumbul ajunge în faza de coacere „în ţintă“, când atacul încetează.
Lumea păsărilor este reprezentată prin următoarele specii: turturica, guguştiucul, pupăza, piţigoiul, vrabia, cioara, rândunica, cucul, fazanul (recent colonizat în regiune), ciocănitoarea, graurii, mierla, privighetoarea, prepeliţa, porumbelul ş. a. Majoritatea acestor păsări aduc servicii omului curăţind livezile de omizi şi alţi dăunători. Păsările răpitoare de noapte semnalate pe teritoriul comunei sunt: cucuvaia şi huhurezul, care se hrănesc cu rozătoare, iar dintre răpitoarele de zi avem uliul porumbar şi coţofana.
Lumea insectelor este foarte variată, mai ales în frunzişul pădurilor unde întâlnim cărăbuşul şi diverse specii de fluturi, împreună cu alte nevertebrate tericole (moluşte, miriapode etc.), care găsesc aici mediu favorabil de dezvoltare. Multe dintre insecte sunt dăunătoare pentru unele esenţe forestiere, de aceea se iau măsuri de combatere a acestora, cea mai eficace, dar şi cea mai poluantă, fiind pulverizarea substanţelor chimice cu ajutorul avionului sau elicopterului.
Fauna de stepă este mai săracă şi mai puţin variată datorită faptului că peisajul natural a fost înlocuit, în mare parte, cu cel al culturilor agricole. Mamiferele sunt reprezentate prin rozătoare dăunătoare culturilor: popândăul, hârciogul, şoarecele de câmp. În această zonă pătrund şi unele animale din zona de pădure, printre care: vulpea, viezurele, iepurele, iar dintre păsări potârnichea, ciocârlia, presura, sticletele ş. a. Reptilele sunt reprezentate de şerpi şi şopârle, iar insectele de cosaşi, greieri, alte specii de fluturi de câmp.
Fauna pajiştilor de şes ori luncă este rezultatul poziţiei la contactul dintre mediul acvatic şi cel terestru şi sub influenţa unor condiţii ecologice aparte (inundaţii periodice, umiditate ridicată) are trăsături distincte. Dintre batracieni se întâlneşte buhaiul de baltă şi broasca de râu, iar dintre păsări, cele care-şi fac cuibul în maluri (prigoriile şi lăstunii). Omul a provocat modificări în faună indirect sau direct prin: defrişări, desecări, poluarea mediului prin tratamente chimice în agricultură şi silvicultură. Puţine specii de mamifere şi păsări formează astăzi fondul de vânătoare – ponderea cea mai mare având-o iepurii, mistreţii, vulpile şi dihorii. Vânătoarea reglementată pentru toate speciile este făcută cunoscând perioadele de interdicţie şi zona în care este interzis vânatul (în rezervaţia de fazani). În general, cu excepţia dăunătorilor care nu au utilitate economică, ecologică sau ştiinţifică, toată fauna trebuie să fie ocrotită.
9. Solurile
Solul este unul din principalii componenţi ai învelişului geografic şi totodată un important mijloc de producţie în agricultură şi silvicultură. Ca urmare, solul trebuie privit atât în raport cu condiţiile naturale în care s-a format şi a evoluat, cât şi în ceea ce priveşte proprietăţile lui ca mediu de dezvoltare al plantelor şi deci utilizarea lui în producţie, ceea ce, în demersul nostru ne interesează în mod deosebit.
Având în vedere sistemul românesc de clasificare a solurilor, elaborat în anul 1980, în cea mai mare parte solurile de pe teritoriul comunei Creţeşti aparţin domeniului molisolurilor şi a cernoziomurilor asociate cu solurile cenuşii. În funcţie de altitudine, pe teritoriul comunei Creţeşti se succed mai multe tipuri de soluri:
• cernoziomurile tipice, care s-au format sub vegetaţia ierboasă de stepă, în zonele de relief slab înclinat, din partea centrală şi de sud a comunei: pH-ul oscilează între 6,6 şi 8,3. Fertilitatea cernoziomurilor tipice, care se desfăşoară pe aproximativ 6% din teritoriu este ridicată. Nu necesită irigaţii, ci doar fertilizare şi măsuri de prevenire a excesului de apă şi eroziune. Sunt cultivate predominant cu cereale şi plante tehnice şi pe suprafeţe mici cu viţă de vie;
• cernoziomurile levigate15 formate în condiţii de temperatură medie anuală a aerului de 8,3-11,5ºC, cu precipitaţii medii anuale cuprinse între 380-620 mm. Vegetaţia naturală specifică este cea de silvostepă, şi pe un relief predominant de coline joase cu suprafeţe plane şi slab înclinate. Cernoziomurile levigate se cultivă predominant cu cereale şi plante tehnice, iar pe suprafeţe mici cu viţă de vie şi pomi fructiferi. Sunt soluri care necesită fertilizare şi irigaţii, cu măsuri de prevenire a salinizării şi eroziunii;
• cernoziomurile nisipoase se află pe coline slab înclinate, pe teritoriul comunei ocupând o suprafaţă de cca. 10%; sunt soluri care necesită fertilizare şi măsuri de prevenire a eroziunii, fiind posibilă cultivarea lor cu cereale şi plante tehnice, iar pe suprafeţe mici cu viţă de vie şi pomi fructiferi;
• solurile cenuşii, numite şi soluri de pădure, sunt acoperite cu păduri mai ales în partea de nord şi nord-est a comunei. Acestea reprezintă 17,3% din suprafaţa totală şi sunt cultivate cu cereale, pomi fructiferi şi viţă de vie, dar necesită fertilizări şi măsuri de prevenire a eroziunii; pH-ul variază între 5,6 şi 7,1;
• lăcoviştile se întâlnesc pe 1,6% din teritoriu, în condiţii de pajişti higrofile de pe şesurile neinundabile; în stare naturală, lăcoviştile sunt folosite pentru păşuni şi fâneţe;
• solurile gleice au o răspândire dispersată pe şesurile Lohanului şi Elanului, acolo unde apa freatică se află aproape de suprafaţă şi sunt acoperite cu fânaţuri de slabă calitate;
pe versanţi şi pe şesuri apar soloneţurile cu geneză, evoluţie şi proprietăţi influenţate de sărurile uşor solubile, cu pH de 6,0-7,1; sunt soluri folosite predominant pentru păşuni şi necesită măsuri ameliorative complexe precum drenajul, amendamentele spălarea sărurilor etc. Pe teritoriul comunei lăcoviştile şi soloneţurile reprezintă 133,8 ha (12,6%);
• solurile aluviale se întâlnesc pe şesurile pâraielor şi sunt întrerupte frecvent de solurile gleice în sectorul inferior al Lohanului. S-au format pe şesurile aluviale rar inundate, ceea ce a favorizat instalarea vegetaţiei care a determinat formarea humusului şi sunt folosite pentru păşuni şi culturi de porumb, sfeclă de zahăr etc.
Dezvoltarea agriculturii şi a silviculturii a impus o utilizare din ce în ce mai intensă a resurselor de sol, asociată cu o intensă mecanizare şi fertilizare, fapt care a modificat condiţiile de desfăşurare naturală a proceselor pedoclimatice şi însuşirile solurilor, atât pozitiv cât şi negativ.
În afara solurilor acoperite cu păduri, restul lor sunt folosite în agricultură, fie ca păşuni şi fânaţuri, fie ca teren arabil sau viticol-pomicol, existând condiţii naturale favorabile utilizării predominant agrare, în cultura plantelor şi creşterea animalelor.
| Utilizarea terenului pe teritoriul comunei Creţeşti | ||
| Felul terenului | Suprafaţa (ha) | % |
| arabil | 1546,0 | 27,8 |
| păşuni, fâneţe | 455,6 | 9,2 |
| vii | 181,0 | 3,2 |
| livezi | 85,0 | 1,5 |
| păduri | 2878,0 | 51,8 |
| alte suprafeţe | 342,0 | 6,5 |
Acesta a fost modul de folosinţă a terenului în anul 1979. În prezent, în urma aplicării Legii 18/1990, suprafeţele de mai sus au suferit unele modificări în sensul că suprafeţele de vii şi livezi s-au diminuat în favoarea terenului arabil.
Utilizarea diferenţiată a terenurilor are ca urmare transformarea complexă a naturii. Omul, în funcţie de interesele sale, a dus pe de o parte la restrângerea suprafeţelor cu formaţiuni vegetale naturale, iar pe de altă parte la modificări, mai mult sau mai puţin pronunţate, ale compoziţiei şi structurii covorului vegetal, ducând astfel la modificări de ansamblu a structurii peisajului geografic.16
10. Toponimia
Dacă în procesul comunicării dintre oameni ar lipsi numele de locuri, înţelegerea mesajului ar avea mult de suferit, nu ar avea precizia necesară pentru a asigura exactitatea transmiterii informaţiei, ar produce confuzii, care nici măcar nu ar fi bănuite. Este cunoscut că orice aşezare omenească, orice loc poartă un nume, numai aşa poa fi identificate cu uşurinţă, de localnici sau de străini, din multitudinea de ţinuturi pe care le are o întindere de pământ. Numele plaiurilor au apărut ca o necesitate încă din perioada copilăriei omenirii. Din Biblie aflăm că din Edenul în care se afla Adam chiar înainte de zidirea Evei, ieşea un râu, cu patru braţe: Fison, Ghison, Tigru şi Eufrat care udau ţările Havila, Cuş şi Asiria.
Există o ramură a lingvisticii care studiază numele de locuri, denumită toponimie şi care cuprinde totalitatea numelor proprii de locuri, de ape, de aşezări omeneşti etc. dintr-o anumită regiune.
Numele de locuri au apărut şi s-au fixat în memoria oamenilor de-a lungul istorie, de aceea studiul lor ne poate lumina sub multe aspecte ale evoluţiei sociale, istorice, economice, politice sau psihologice ale unei aşezări omeneşti. Ele ne pot spune că pe acele locuri au poposit cândva vorbitori de altă limbă de la care ne-au rămas doar numele locurilor. Această categorie de toponime, care nu provin din vorbirea curentă a autohtonilor, prezintă interes din punct de vedere istoric. Astfel, spre a veni cu un exemplu local, toponimul Făgădău, existent în satul Creţeşti de Sus, este de origine maghiară, de la substantivul fagado, care înseamnă „han“ sau „crâşmă sătească“. Dacă la această explicaţie adăugăm numele cătunului Ungurii ot [de la] coada iazului menţionat în „Catagrafia Ţinuturilor [Moldovei] din 1831-1833“ despre care vom vorbi în alt capitol, o concluzie certă putem trage – aceste meleaguri au fost cândva locuite de un grup minoritar de altă origine, toponimul fiind singura urmă pe care au lăsat-o.
Adesea, în cele mai multe cazuri din toponimia românească, denumirea unei localităţi este dat de numele proprietarului de pământ sau de al celui care „a bătut primul ţăruş“, numite eponime.
Originea unor toponime trebuie căutată în numele apelative (substantive comune, nume, cuvinte calificative) din limba de toate zilele, în lexicul vorbirii curente, deci cuvinte româneşti cu sens strict, folosite în acelaşi timp, şi ca toponime, fără a avea puterea de a aduce argumente istorice. Un cuvânt apelativ trecut în toponimie ne oferă garanţia că va rămâne neschimbat, va căpăta stabilitate, toponimia semănând cuepocile trecute ale unei limbi fixate în texte.
Toponimul Culmea Paltinului din comuna Creţeşti poate constitui un exemplu. Explicând separat sensul celor două cuvinte, observăm: „culmea“ – partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui deal; „paltin“ – nume dat unui arbore de pădure de esenţă tare, din care se fabrică mobilier şi instrumente muzicale. Alăturate, cele două cuvinte au devenit toponimul care denumeşte un loc anume din pădurea Vlăcineasa, şi care aşa va rămâne în istoria comunei şi memoria oamenilor.
În prezentarea topicelor ce se află pe teritoriul comunei Creţeşti vom distinge destul de multe care au ca punct de plecare forma geografică sau aşezarea în spaţiu, adică înfăţişarea locului. Mulţimea acestor nume care privesc topografia locului o datorăm faptului că obiectele din lumea înconjurătoare impresionează prin particulare şi care rămân bine întipărite în mintea oamenilor: valea, dealul, buza, capul, culmea, piscul, hârtopul etc. luate singure aceste individualităţi topografice nu particularizează locul, abia prin adăugarea unui determinant acestea devin toponime, putând fi localizate de toţi vorbitorii aşezării: Râpa Ciobanului, Râpa Găiţoaiei, Râpa Gănoaiei, Râpa lui Hanganu, Valea Lohanului, Dealul lui Marcu ş.a. Tot în cadrul acestor topice mai putem distinge pe acelea care arată poziţia locului faţă de punctele cardinale, faţă de altitudinea solului sau faţă de localităţi învecinate: Creţeşti de Sus, faţă de Creţeşti de Jos sau mahalaua din vale. În harta ce cuprinde pământurile Moşiei Creţeşti, întocmită de inginerul Gheorghe Constandache din Iaşi, satele comunei Creţeşti sunt denumite Valea de Josu şi Valea de Susu.
Nu trebuie uitate nici acele toponime referitoare la diverse aspecte sociale cum ar fi: La obşte care denumeşte un teren agricol din satul Budeşti şi care ne duce la organizarea ţărănească din trecut. Tot în această categorie putem aminti cuvintele odaie şi silişte – locuri de foste aşezări omeneşti pe teritoriu comunei Creţeşti.
Dacă cititorul va parcurge cu atenţie toponimele teritoriului studiat, chiar fără a avea alte surse de documentare, va înţelege o bună parte din istoria acestor locuri cu toate că informaţia a fost restrânsă la cerinţele spaţiului tipografic.
Pe Arie – (lat. area „suprafaţă netedă) – este numit aşa terenul din dreapta DN 24 B, cu o configuraţie plană de pe moşia boierului Dimitrie Castroian, apoi a urmaşului acestuia, Aurel Varlam, unde era un loc special amenajat pentru a treiera cerealele, la început cu ajutorul cailor, „la par“, apoi cu batoza şi locomobila.
Lacul lui Bazgan – toponimul provine, probabil de la un strămoş cu numele de Bazgan care fie a avut o proprietate acolo, fie că e locul unde i s-a întâmplat un mare necaz. Terenul cu aceste nume se află în pădurea de pe culmea Lohanului, la est de satul Creţeşti de Jos, pe un platou unde în timp ploios se adună apa şi drumul devine anevoios, mai ales când transportul lemnelor se face cu carul.
Bahnă –(slav.bahno „mocirlă“, „baltă“) – este denumirea dată terenului din partea de vest a dealului Creţeşti de Sus, pe partea stângă a pârâului Făgădău, loc cu multe izvoare şi teren predispus alunecărilor.
Berbeceni – (ung.berbence „berbinţă“, vasul în care se frământă caşul) – fonetic toponimul a suferit modificări, aşa cum rezultă din mai multe catagrafii (Berbinceni, Berbincenii etc.), astăzi denumeşte un fragment din dealul Crasnei, cu versantul său vestic, la sud de satul Leoşti. Documentele vremii au consemnat pe aceste locuri existenţa unu sat, astăzi dispărut, asemenea cătunului Valea Stupilor aflat mai la nord, pe valea Crasnei.
Bubulac – (tc.babalyc „bătrân venerabil“ şi slav.babky „bârnă care sprijină“: numele stâlpilor care reazemă coastele unei prispe ţărăneşti) – teren agricol situat pe creasta dealului Crasna în aliniament cu satul Vineţeşti (aflat pe valea Crasnei) şi până la Chinan. Se extinde pe terenul ce aparţine sătenilor din Creţeşti de Jos şi al celor din Budeşti.
Bucşă – (germ.buchse, lat. buccela „guriţă“, „de formă rotundă“) – pentru locuitorii satului Budeşti, numele are două sensuri:
– toponimul care se află pe creasta dealului Crasna, de la tarlaua satului Creţeşti de jos şi până la râpa Bucşei;
– căptuşeala de fontă din interiorul unui butuc de roată care îl apără să nu se roadă de osie.
Bujeniţa – (rut. bujeniţa „muşchi de căprioară afumat“) – toponim care denumeşte parte de est a satului Budeşti şi cuprinde: Fundul Bujeniţei, străbătută de pârâul Bujeniţa până la ieşirea din sat pe partea vestică. În anii ploioşi pârâul ajunge să se verse în pârâul Lohan. Apa Bujeniţei este folosită la irigarea grădinilor de zarzavat.
Bulgari – Potrivit lui George Aramă care a făcut un studiu etnografic, în 1887 ar fi existat în jur de 2.000 de bulgari în Huşi. La acea dată etnicii bulgari vorbeau încă limba maternă şi îşi respectau tradiţiile.17 Cuvântul, în comuna Creţeşti, nu este încă un toponim, el numeşte pe cei care se ocupă cu legumicultura în Satu Nou sau Budeşti, aceştia fiind originari din Huşi, cartierul Bulgari. Semnificaţia cuvântului fiind „grădină de zarzavat“ şi ne duce la producătorii legumelor, numiţi în trecut „zarzavagii“ şi care la început erau mai toţi bulgari. Cei din Huşi au avut şi încă mai au grădini de zarzavat pe valea Lohanului, Prutului şi Bârladului.
Crasna – Dealul Crasnei este situat în partea de nord vest a comunei Creţeşti, între pârâul Crasnei şi pârâul Lohanului. Culmea dealului, pe care este un drum agricol şi linia de înaltă tensiune care alimentează cu energie electrică oraşul Huşi, desparte teritoriul comunelor Tătărăni şi Olteneşti de cel al comunei Creţeşti.
Toponimul îşi are originea în adjectivul slavkrasĭnŭ, cu sensul de „frumos“, „drăguţ“ (ca o însuşire a locului), cuvânt cu o largă răspândire în limbile slave. Cel mai apropiat de forma românească este numele toponimic ucrainiankrasna „frumuseţe“.
Crăsnăşeni – cuvânt derivat din toponimul Crasna, cu sensul de locuitori de pe Valea Crasnei, sat component al comunei Tătărăni, situat pe pârâul cu acelaşi nume, la nord-vest de comuna Creţeşti.
Curteni – toponimul denumeşte satul Curteni situat pe partea stângă a pârâului Lohan, la sud de satul Budeşti, sat care în decursul timpului a pendulat, din pricini administrative, între comuna Creţeşti şi comuna Olteneşti. Originea acestei denumiri se află în existenţa categoriei de locuitori cu o situaţie specială în organizarea statului medieval, „curtenii“ sau oştenii care depindeau de curtea domnească şi care au fost împroprietăriţi de către domnie în schimbul serviciului militar făcut în slujba domnitorului. Existenţa, în decursul timpului, de curţi domneşti la Huşi şi Vaslui, explică prezenţa „curtenilor“ la Curteni.
Chinan – în „Toponimie românească“ (p. 425) Iorgu Iordan consemnează termenul „Chinan“ -„Chinetul“ ca formă dialectală a apelativului latinpinetum „pădure de pini“, conform şi substantivului aromânchinet „pin“. În ambele poziţii Iorgu Iordan dă termenului înţelesul de „pădure de pini“, cu o origine destul de veche, latină şi aromână. Înclinăm să credem că toponimul Chinan are această origine, deoarece locul numit astfel se află pe deal şi care în trecut va fi fost acoperit de păduri, (nu neapărat de pini). Dacă avem în vedere că şi cuvântul Budeşti, la origine înseamnă „loc împădurit“, considerăm că adevărul este pe aproape.
Râpa Ciobanului – până acum nu a ajuns la noi nici o legendă prin care putem explica acest topic, deşi credem că ea a existat cândva, mai ales că este vorba de ciobani, de care se leagă atâtea poveşti. În trecut transhumanţa era o practică obişnuită în creşterea animalelor.Casa poşlinei vitelor dă dezlegare pentru întoarcerea animalelor lui Tănase Bârzan, scoase din Transilvania în Moldova la iernatic, pe Prut, se arată într-un document din 13 aprilie 1838.18 Nu este exclus ca pe drumul de la munte la şes cu turma de oi, ciobanii să fi făcut un popas şi pe aceste locuri, dând naştere la numele topic: „Râpa Ciobanului“
Locul numit astfel se află la nord de Satu Nou, între sat şi Pădurea Deasă. În fundul râpii se află un izvor puternic şi o fântână cu apă bună, folosită cu precădere de oamenii care lucrează pământul din împrejurimi sau de călătorii ocazionali.
Călugăriţa – deal situat în partea de sud a satului Budeşti, care desparte teritoriul acestuia de cel al satului Curteni. Localnicii îi spun şi Dealul Curtenilor, adesea ei nu fac o delimitare precisă, în spaţiu, a acestor două dealuri. Pe versantul vestic a existat satul Popeşti, astăzi dispărut. Nu se cunoaşte dacă a fost cândva un schit de călugăriţe de la care să-şi fi „tras“ numele, dar posibilitatea există.
Dealul Cerului – se află în partea de nord-est a satului Budeşti, în prelungirea dealului Osoi, de la cimitirul satului şi până la drumul Şişcanilor, deal împădurit pe toata suprafaţa. Pe versantul vestic se află aşezate casele din mahalaua de est a satului, case ce stau apărate de vânturile aspre ce bat în tot cursul iernii dinspre nord.
Pădurea Cuzoaiei – Locul naşterii lui Cuza Vodă a constituit motiv de discuţii controversate între istorici. Unii, care s-au preocupat în căutările lor de moşiile familiei Cuza, au afirmat că acestea se aflau pe teritoriul satului Barboşi (judeţul Fălciu). Pentru a-şi susţine părerea nici unul dintre ei nu s-a folosit de argumentul toponimic „Pădurea Cuzoaiei“, care denumeşte pădurea aflată la sud-est de satul Budeşti şi care se întinde spre Barboşi şi care are desigur, legătură cu familia Cuza.
Între toponimie şi istorie există o legătură de netăgăduit. Astfel, într-o adunare ecleziastică din 12 decembrie 1858 se consemnează că biserica Adormirea Maicii Domnului din Barboşi este proprietatea lui „Aleku Cuza“,19 menţiune repetată în 1865. În anul 1893 satele Barboşi şi Tăietura–Barboşi erau proprietatea doamnei Elena Cuza, alături de fostul palat al domnitorului20 şi pădurea care a păstrat şi transmis numele deţinătoarei. Toponimul este cunoscut astăzi doar de locuitorii mai în vârstă.
Cânepişte – este terenul de agricultură dintre calea ferată şi DN 24 B, pe partea stângă a drumului ce duce în Budeşti. Loc de şes, cu umezeală suficientă, semănat în trecut cu cânepă, plantă pe cale de dispariţie din agricultura locului.
Curca – nume dat terenului arabil ce se află la vest de DN 24B şi care se întinde de „La Arie“ până la Râpa Bucşei, în hotar cu satul Curteni.
Dealul Dobrina – cuprinde o suprafaţă întinsă de teren împădurit aflat la nord de comuna Creţeşti, parte componentă a dealurilor Lohanului, traversat de DN 24 B (E581) şi calea ferată Crasna-Huşi, ambele căi de comunicaţii coborând versantul estic spre Huşi. De la înălţimea de 361 de metri, cât are dealul, oraşul ne apare în faţă într-o deosebită splendoare, Depresiunea Huşilor, dând la iveală frumuseţea locurilor „oraşului dintre vii“.
Asupra toponimului Dobrina s-au purtat multe discuţii, toate având baza de plecare tema slavădub(r) „copac“, „pădure“: Dealul Dobrinei, în cea mai mare parte, este acoperit de pădure.
Pădurea Deasă – este o pădure de foioase unde predomină gorunul şi teiul, situată în partea de nord a comunei Creţeşti, la 1 km faţă de Satu Nou. Toponimul, din punct de vedere al semnificaţiei, este similar cu cel prezentat mai înainte la Culmea Paltinului.
Podul Dascălului – se află pe drumul care face legătura dintre DN 24 B şi Pădurea Vlăcineasa. Traversează pârâul Lohan, despărţind la stânga şesul de fâneaţă al locuitorilor din Satu Nou iar în dreapta terenul agricol folosit, în majoritatea lui, pentru legumicultură.
Elan – numele pârâului Elan (Ilan) înseamnă cerb, ceea ce ne arată că aici vânatul a fost foarte bogat, aşa cum afirma A. I. Popescu înHuşi. contribuţii la cunoaşterea istoriei oraşului Huşi, manuscris 1965. Pârăul, cât şi valea cu acelaşi nume, se află la est de teritoriul comunei Creţeşti, „dincolo de pădure“, şi cuprinde o mică porţiune din acesta.
Făgădău – satul Creţeşti de Sus este străbătut pe întreaga sa întindere, de la est la vest, de pârâul Făgădău, care izvorăşte din punctul numit Chetrărie şi se varsă în apa Lohanului. Fundul văii, cu acelaşi nume, se află în partea de est a satului, în pădure şi este străbătut de DN 244 B Creţeşti – Hoceni – Dimitrie Cantemir.
Toponimul este de origine maghiară,fagado cu înţeles regional de „han“, „cârciumă“ (pe drum de ţară). Locul cel mai înalt al văii Făgădăului se află pe deal, cu văi abrupt pe ambii versanţi, cu drumuri grele pe vreme de ploaie. Căruţaşii ajunşi pe culmea dealului, simţeau nevoia unui popas: pentru odihna cailor şi „cinstea“ lor la cârciuma (hanul) aflat în drum.
Foleşti – denumeşte, aşa cum se specifică în lucrările Comisie ad–hoc din comuna Creţeşti pentru aplicarea articolelor 5 şi 6 din Legea rurală (1864), moşia aflată la vest de satul Bălţaţi, în hotar cu moşia Budeşti, hotarul Leoşti şi proprietatea statului, teren pe care au fost împroprietăriţi locuitorii din comuna Creţeşti. Datorită arondărilor ce s-au făcut în decursul timpului, acest teren nu mai aparţine astăzi comunei Creţeşti.
După cum este lesne de observat, acest toponim îşi are originea într-un eponim, nume de persoană.
Găiţoaia –formează un complex toponimic de relief cuprins între Creţeşti de Jos şi Budeşti, în partea stângă a pârâului Lohan: Dealul Găiţoaiei, Pârâul Găiţoaiei, Pădurea Găiţoaiei şi Râpa Găiţoaiei. Toponimul aparţine antroponimului Gaiţă cu sufixul „oaie“ (cf. Rădoaia, Stănoaia, Găiţoaia). Gaiţă este apelativul unei păsări înrudite cu corbul, de mărimea unei ciori, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. Numele se foloseşte ca epitet dat unei persoane care vorbeşte mult şi fără rost. Un exemplu clasic este piesa „Gaiţele“ de Alexandru Chiriţescu.
Pârâul Găiţoaieieste alimentat tot timpul anului de două izvoare: cel de la fântâna lui Benghiuş şi altul de la şipotul lui Cioacă.
Râpa Gănoaiei– se află pe versantul vestic al dealului Puşcaşi, la nord de satul Creţeşti de Sus, pe terenul numit „În livadă“, la est de calea ferată Crasna-Huşi.
Râpa lui Hanganu – se formează în partea de est a satului Creţeşti de Jos, coboară pe lângă cimitir, traversează partea de nord a satului şi se „stinge obosită“ în apropierea şesului Lohanului la ieşirea din sat. Adună toate apele torenţiale de pe versanţii care, datorită gradului mare de înclinare, o adâncesc an de an.
Hârtop – teren agricol situat la vest de satul Vineţeşti, comuna Olteneşti, care în trecut a aparţinut locuitorilor din satul Budeşti. Datorită distanţei prea mari, a lipsei mijloacelor de transport în vederea efectuării lucrărilor agricole, budeştenii au făcut schimburi convenabile. Cuvântul „hârtop“ cu varianta populară „vârtop“, are sens de vale în semicerc, adâncită, fără ramificaţii, cu coastele repezi şi înierbate.
Holm (Piscul Holmului) – deal izolat în partea de sud a satului Creţeşti de Sus, având cea mai mare înălţime de pe teritoriul comunei (366 m), cu spinarea semisferică boltită, în parte acoperită de pădure. În unele lucrări este denumit Dealul Creţeşti. Domină prin înălţime împrejurimile şi de pe el se văd localităţi îndepărtate: Tanacu, Mânjeşti, Crasna. În vremuri tulburi, de invazii străine, Holmul a fost folosit ca foişor de strajă.
În multe localităţi apelativul „holm“ se foloseşte pentru dealuri cu înălţimi dominante. Cuvântul a intrat în limba noastră pe căi diferite : slav.hlŭmŭ, holm; ucr.holm; mag. holm.
Iazul Cucoanei – cuvântul „cucoană“ este un termen de politeţe dat unei femei măritate (astăzi are şi un sens puţin peiorativ), „doamnă“. Iazul construit de proprietarul moşiei Budeşti şi alimentat cu apa pârâului Bujeniţei, s-a aflat la vest de locul numit „La pepinieră“. Locuitorii satului probabil nu s-au putut acomoda cu denumirea „Iazul domnului proprietar (moşier)“ dar, folosind termenul de politeţe adresat soţiei s-a ajuns la forma actuală, toponim adoptat deoarece cucoana a rămas văduvă de timpuriu.
Iazul comunal – a fost construit pe firul văii Lohanului, la sud de Iazul Cucoanei, de locuitorii satului Budeşti. Primar al comunei Creţeşti era Dumitru (Mitică) Onofrei şi cum banii în bugetul primăriei nu erau, a găsit o soluţie originală: cei care îndeplineau o anumită normă de lucru cu atelajele sau cu braţele la construirea iazului, aveau dreptul să păşuneze gratuit vitele pe imaşul comunal timp de 1-2 ani.
Pe islaz – loc de păşune, imaş la Satu Nou, situat între DN 24B (E581) şi calea ferată Crasna-Huşi, iar la Budeşti islazul se află în partea de sud a satului, între calea ferată, dealul Călugăriţa şi poalele pădurii „La Eforie“. Bătrânii folosesc şi termenul de suhat, sinonim cu islaz, în expresia: „mă duc cu vitele la suhat“.
În livadă – loc situat pe versantul nordic al satului Puşcaşi, ce se întinde din partea de vest a pădurii Vlăcineasa şi până la marginea de nord a satului Creţeşti de Sus. Localnicii din Satu Nou spun locului „dincolo de linie“ (de cale ferată). Pe o suprafaţă de 85 ha, afectată puternic de eroziune, în anul 1966 s-a înfiinţat o livadă de pomi fructiferi. – meri, peri, cireşi, pruni. Prin aplicarea Legii 18/1991 terenul a fost restituit foştilor proprietari şi cu timpul se va păstra doar toponimul, livada degradându-se cu fiecare an ce trece.
Semnificaţia toponimului „livadă“ variază de la o regiune la alte. Pentru creţeşteni livada înseamnă şi terenul din spatele casei unde sunt plantaţi pomi fructiferi.
Şesul Lohanului – cuvântul „şes“ localnicii îi dau înţelesul de pământ întins, străbătut de un pârâu, unde creşte iarbă pentru păşunatul vitelor sau de cosit: păşune, islaz, imaş. Toponimul „Lohan“ arată locul unde se află şesul.
Valea Lohanului –e ste depresiunea formată între dealul Lohanului şi cel al Crasnei, pe unde curge pârâul Lohan, de la izvoare şi până la vărsarea lui în pârâul Crasna, în apropierea localităţii cu acelaşi nume. Cuvântul „valea“ are întotdeauna determinative (adâncă, lungă, largă, etc.). Aici se adaugă determinativul Lohan, arătând locul. Numele „valea“ şi „şesul“ (conf. Iorgu Iordan –Toponimie românească) nu fac altceva decât să precizeze forma sau aspectul exterior al locului. Situaţii asemănătoare găsim şi pentru satul Satu Nou din comuna Creţeşti, care un timp a primit determinativul Lohan, numindu-se Satu Nou Lohan.
Dealul Lohanului – se află pe partea stângă a pârâului cu acelaşi nume, de la izvorul acestuia şi până la localitatea Crasna. De la un capăt la altul, pe culme dealul este împădurit. Spre est se află valea Elanului, iar spre vest, pe versanţi, un şir de localităţi: Creţeşti de Sus, Creţeşti de Jos, Budeşti, Curteni, Olteneşti, Târzii şi Pâhna.
Lohan – unii au dat acestui cuvânt înţeles de „salcie“, explicaţie care nu pare convingătoare. Alţii pleacă de la unele informaţii că de pe aceste locuri se exploata silitra (denumire populară a azotatului de potasiu, într-o zonă unde era şi un han, loc de popas şi de afaceri negustoreşti; „han“, „la han“, „lohan“, devenit toponimul Lohan, după părerea lui Gh. Ghibănescu.21
Cu toate că etimologia cuvântului este incertă, el este atestat pentru prima dată în anul 1414, cândAlexandru cel Bun dăruieşte zugravilor Nichita şi Dobre pentru zugrăvirea unei biserici din Târgul de Jos(vechea denumire a municipiului Roman)şi a alteia la alegerea domnului în satele Crăiniceşti şi Leucuşeşti, pe Drăslăvăţ, arătându-li-se hotarul stabilit de Dragomir Dohl…şi de acolo peste pârâului Crainicului, la deal la un stejar, şi de acolo, pe deal în sus, până la pădurea Lohanului…22
Râpa Mărioarei – desparte terenul agricol al satelor Creţeşti de Jos şi Budeşti –Ţarna Mare de Chinan. Se întinde de la DN 24B până în dealul Crasnei. La râpa Mărioarei estre un izvor puternic, cu debit mare de apă, care alimentează două cişmele: de la „Fata cu ulciorul“ şi cea de la drumul ce duce la Chinan. Apa acestui izvor se varsă în pârâul Lohan.
La Mănăstire – părerile multora care s-au ocupat de originile satului Creţeşti converg spre ideea că localitatea s-a constituit în jurul unui schit de călugări aflat pe actualul cimitir al satului. Terenul din jurul acestui schit-bisericuţă poartă numele „La Mânăstire“, denumire care adesea, prin transfer se dă şi bisericii din sat, construită cu mulţi ani mai târziu.
Dealul lui Marcu – se află în satul Budeşti, între valea Bujeniţei şi locul denumit „Fundul Văii“.
La Obşte – locului i se mai spune „Cumpărătura“ sau „În curmeziş“ deoarece are orientarea nord-sud, contrar celorlalte loturi de teren, şi se află situat între Chinan şi Râpa Bucşei. Toponimul, rar folosit astăzi de locuitorii din satul Budeşti, numeşte o formă de organizare specifică orânduirii feudale, caracterizată prin munca în comun şi îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă.
Pe Odaie – pentru locuitorii actuali din Satu Nou, toponimul „odaie“ le stârneşte oarecare nedumerire deoarece ei ştiu că acest cuvânt denumeşte o cameră, o încăpere a locuinţei, în general „cea de curat“. Puţini mai ştiu că în vechime acest termen era atribuit unei aşezări gospodăreşti izolate de sat, o fermă ţărănească mică, o târlă de vite. Un alt înţeles pe care l-a avut acest cuvânt se referea la un loc de adăpost provizoriu pentru muncitorii agricoli sezonieri, situaţie considerată a fi mai apropiată de adevăr. Locul denumit astfel se află la sud de Satu Nou. Cuvântul se află şi în alte limbi: turcăoda, bulgarăodaia, de unde probabil a fost împrumutat.
Olteneşti – sat, centru de comună, la sud de comuna Creţeşti, cu care se află în hotar, situat pe partea stângă a pârâului Lohan. Toponimul este rar întâlnit în Moldova, deşi, după unele lucrări de specialitate el arată originea locală.
Glumind, l-am putea chema în ajutor pe Tudor Arghezi pentru a dezlega misterul provenienţei acestui toponim:Ion, oltean, un pui, venit din întâmplare printre voinicii din Vaslui. Astfel ajungem, cu sau fără voia noastră, la eponimul „Oltean“-„Olteneşti“.
Recensământul populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 177423 menţionează că la Olteneşti se găseau mai mulţi mazili: Ştefan Oltenescul, Grigori Oltenescul şi Lupul Oltenescul. Nu aceştia, cu siguranţă însă, un înaintaş în neam şi nume al acestor boieri de ţară scoşi din slujba domniei „a bătut pentru prima dată ţăruşul“ şi a dat numele acestui sat.
Osoi – este denumit dealul din partea de nord-vest a satului Budeşti care stă ca un scut de apărare contra vânturilor ce suflă mai tot timpul anului dinspre nord, ocrotind satul. Sensul cuvântului vine de la bulgarul osoe - „expus spre nord“, „pădure de frasini“ sau sârbulosoje -„loc umbros“, „partea umbrită“ (a unui loc). Dacă alăturăm numele toponimice Budeşti (loc împădurit), Chinan (pădure de pini), Osoi (loc umbros, expus la nord), putem afirma că pe aceste locuri au existat cândva codri – (şi astăzi satul este înconjurat de pădure) – în care sătenii şi-au găsit refugiu din faţa hoardelor păgâne şi de unde nu au mai plecat.
Dealul Poenii – se află la sud-est de satul Budeşti, în partea de vest a pădurii, în hotar cu dealul Călugăriţa.
Puşcaşi –toponimul denumeşte dealul din nordul satului Creţeşti de Sus, cu pădure pe creastă şi loc de păşunat sau cu vie pe versant.
Râmnic – formă toponimică exclusiv moldovenească care denumeşte un „iaz“, „lac“, „heleşteu“, „baltă“, „locul unde odinioară a foste un lac“. Se află pe teritoriul satului Budeşti, corespunde sensurilor pe care le are: este situat pe partea dreaptă a pârâului Lohan şi pe valea unde, cu nici o jumătate de secol în urmă, erau două iazuri – Iazul Cucoanei şi Iazul comunal. Toponimul este însă cu mult mai vechi.
Silişte – oponim ce trebuie acceptat cu un înţeles contemporan şi altul istoric:
– inginerul hotarnic când a fixat loturile de casă pentru locuitorii din Satu Nou, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a atribuit fiecăruia câte un tern suplimentar, în suprafaţă de 25 arii, situat la marginea satului, cu destinaţia de a fi folosit pentru grădină, eventual pentru extinderea ulterioară a aşezării (fenomen care a avut loc deja), purtând denumirea de silişte;
– plecând de la etimologul bulgar silište - „silişte“ care înseamnă ruinele unui fost sat sau aşezări. Pe aceste locuri au existat cândva, sau mai sunt încă aşezări omeneşti. Cuvântului i se mai atribuie şi înţelesul de „vatra satului“ aşa cum rezultă şi din documentele domneşti (prezentate în capitolele următoare) prin care „siliştea Creţeşti“ a fost dăruită Episcopiei Huşilor.
În uricul dat de Bogdan Vodă în anul 1507, ce atestă documentar satul Urlaţi, aflat în hotar cu comuna Creţeşti pe valea Elanului, se menţionează că se găseşte la marginea Siliştenilor24, sat cu tradiţie, loc de obârşie al familiei Cantemir, dispărut între timp, constituie un alt argument în sprijinul celor afirmate mai sus.
Accentuarea acestui cuvânt diferă de la o localitate la alta: „sílişte“, „silíşte“.
Dealul Strunjăniţei – femininul apelativului „strunjan“ cu sufixul „iţă“, nume dat tulpinii porumbului, cu frunze cu tot după ce a fost tăiat de la rădăcină şi s-au cules ştiuleţii. Toponimicul denumeşte un deal ce se află în partea de sud a satului Budeşti, între Bujeniţa şi dealul Poenii.
Schinărie – se află în partea de sud a satului Budeşti, pe versantul nordic al dealului Călugăriţa, loc de imaş comunal în care, pe timp de secetă iarba se usucă căpătând culoarea galben-roşcată, rămânând în evidenţă, de un „verde crud“ numai spinii – de unde şi denumirea locului, Schinărie (mold.).
La Stanişte – de la slavulstanište, „loc de popas“, „locuinţă“, care a fost împrumutat şi ca apelativ, cu înţelesul (mold. dat de oameni locului –„loc unde se odihnesc vitele“, „locul unde face amiaza cireada satului“). El se află pe un mic platou din Schinărie, aproape de un izvor din care se adapă vitele.
Valea Teiului – se află la extremitatea nordică a teritoriului comunei Creţeşti, lângă podul Lohanului, pe partea dreaptă a pârâului. Aici s-au făcut săpături arheologice de către muzeografii Muzeului din Huşi, cu care ocazie au fost scoase la lumină vestigii ce atestă locuirea acestor meleaguri încă din epoci îndepărtate.
Tătărăni – sat, reşedinţă de comună, la nord de Satu Nou, veche aşezare aşa cum o arată şi numele. Acest toponim este pus de majoritatea cercetătorilor, printre care se află şi Nicolae Iorga, în legătură cu tătarii stabiliţi pe aceste locuri. Din grupul cercetătorilor se desprinde I. Bogra care, fără a exclude posibilitatea unei opoziţii, despre acest toponim exprimă raporturi şi legături că el nu s-ar referi la tătarii propriu-zis, ci la robii tătarilor. De-o fi una, de-o fi alta… cum se exprimă Eminescu prin personajul din „Scrisoarea a III-a“, toponimul tot de la „tătar“ se trage.
Dealul Tătărănilor – este de fapt o denumire zonală a dealului Crasnei, ce se întinde de la izvorul pârâului Crasna, pe partea stângă, până la vărsarea în râul Bârlad. Pe această întindere, în funcţie de denumirea satului lângă care se află, există dealul Tătărănilor, al Crăsnăşenilor, Leoştilor, Vineţeştilor etc.
Ţarna Mare – toponimul care numeşte acest loc corespunde situaţiei de pe teren, deoarece cuprinde o suprafaţă agricolă destul de întinsă ce aparţine locuitorilor satului Creţeşti de Jos şi se află pe dreapta pârâului Lohan, până la dealul Crasnei, iar de la nord la sud cuprinde spaţiul aflat între drumul Leoştilor şi râpa Mărioarei. În interiorul acestui perimetru se mai găsesc şi alte toponime ce denumesc suprafeţe mai mici de teren: „Hăţaş“, „La stejar“ ş.a.
Ţărnele – reprezintă diminutivul cuvântului popular „ţarnă“ care denumeşte zona cu teren arabil a unei localităţi. Este opusul toponimului Ţarna Mare şi se află între satele Creţeşti de Jos şi Creţeşti de Sus, situat la est de Staţia C.F.R. şi până la Holm.
Ţurchea – (mold. ţurchinar, ţăpoi cu care se clădeşte stogul) denumeşte terenul agricol ce se află la veste de pârâul Crasna, în hotar cu „răzeşii Cordeni, Vineţeşti, Tanacu“ – aşa cum consemnează inginerul hotarnic N. Ionescu în documentul de împroprietărirea locuitorilor din comuna Creţeşti în perioada 1878-1885. Astăzi, aşa cum s-a întâmplat şi cu moşia Foleşti, terenul agricol Ţurchea nu mai aparţine comunei Creţeşti.
Vlăcineasa – este denumirea pădurii ce se află la nord a satului Creţeşti de Sus şi până în dealul Dobrinei, pe partea stângă a pârâului Lohan. Toponimul arată originea locală (cu o temă ucrainiană – ruseascăvolos), care poate fi identificată şi cu nume de persoană: „Vlasie“, „Vlăsineşti“ a femininului „Vlăcineasa“
Cetatea Vlăcineasa – nume aproape uitat. Din mărturiile lui Dimitrie Cantemir se desprinde constatarea că la marginea codrilor existau diferite întărituri, formate din ridicături de pământ naturale sau făcute de om, „întărituri“ din care nu au rămas decât numele. La nord de satul Creţeşti de Sus şi la marginea „codrului“ Vlăcineasa, pe partea stângă a Lohanului se afla o asemenea cetate.
Alte toponime existente pe teritoriul comunei Creţeşti
Creţeşti de Jos:
• Merii lui Stan, Dealul Cobâlei, Gura Trecătorii, Dealul Rediului, Răzoare, Hăţaş, La Stejar, Curătură.
Creţeşti de Sus:
• Lacul lui Mazuru, Culmea Paltinului, Otparlic, Chetrărie, Fundul Vlăcinesei, La Comori.
Satu Nou:
• Fântâna Popii, La Motaş, La Folescu, La Hotar, Pe Băltoagă, Coasta Iazului, Podul Lohanului, Salcâmii lui Baciu, La Cumpănă, La Depozit, La Fântâniţă.
Budeşti:
• Scara Bocancei, La Federală, Drumul Şişcanilor, La Conac, Poiana Teiul Fetelor, Dealul Curtenilor.
1. Melchisedec Ştefănescu – Cronica Huşilor şi a Episcopiei cu asemenea numire.Bucureşti, Tipografia „C.A. Rosetti“, 1869.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu